Citate

„POEZIA este Lacrima de Sărbătoare când Sufletul se întâlneşte cu DUMNEZEU…” ” (by MARIN MIHAI, Spania)

„Un prieten adevarat iti stie slabiciunile, dar iti arata calitatile; iti simte temerile, dar iti intareste credinta; iti cunoaste ingrijorarile, dar iti elibereaza spiritul, iti recunoaste defectele, dar iti subliniaza posibilitatile” – W. Ward

„Dacă am vedea viaţa ca pe un câmp cu flori, pe umerii noştri n-ar atârna poveri, ci s-ar odihni întotdeauna fluturii.” – Cristi Iordache

„Mi-am spălat inima în cuvintele Tale. Doamne, ce balsam…” ( by L.G.Janik )

„Iertarea nu inseamnă restabilirea increderii cu persoana respectivă. Chiar dacă ierti, increderea ţi-o vei redobândi foarte greu”
L.G. Janik

„Universul este doar …irisul lui Dumnezeu…” – Valeriu Dg. Barbu

„Dacă ar trebui să-mi rezum în puţine cuvinte experienţa mea, aş spune că jocul m-a dus mereu tot mai departe, tot mai adânc în real. Şi filozofia mea s-ar reduce la o singură dogmă: Joacă-te!” – Mircea Eliade

„Tăcerea doare mai mult decât lacrima desprinsă din temniţa durerii „ –  L.G. Janik

„Există frunze care nu cad, oricât de puternic ar fi vântul; există clipe, oameni şi fapte care nu se uită, chiar dacă uitarea este o lege a firii.” – autor necunoscut

„Religia…
Este geamătul unei fiinţe obosite:
Sufletul unei lumi lipsite de inimă
Şi spiritul unei lumi lipsite de spirit”

Karl Marx

„Un prieten adevărat e mai preţios ca un înger.” – Nichita Stănescu.

„Nu sunt suparat pentru ca m-ai mintit. Sunt suparat pentru ca de acum incolo nu te mai pot crede.“

Friedrich Schiller

„A vorbi despre limba română este ca o duminică. Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se numeşte, de aceea, pentru mine, iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvorăşte, de aceea, pentru mine, viaţa se trăieşte.” – Nichita Stănescu

Comentează - cont Facebook

Lasă un răspuns