Iată Estul

Venea din cer o ploaie albastru deschis
În mijlocul străzii, eu, ca o zeitate a răspântiilor
culegeam lacrimile îngerului păzitor
boabă cu boabă.
I le dădeam inapoi  în pumni ca pietre preţioase
ce nu trebuiau să se piardă pe pământ.
De ce plângi? Îi zic
Ibovnicul a fost capturat de crocodilul magic.
El era doar un ibovnic
Şi crocodilul era doar un crocodil.
Tu de ce ai crezut că prinţii pot sălăşlui în broaşte?
Cu sânge de cedru destinul omului e scris.
Încotro acum?
Iată Estul.
Am îmbrăţişat pe înger sărutându-i picioarele.
Noi doi, dintre care unul era invizibil
Ne-am continuat călătoria
Printre ameţitorii nudibranhiaţi
Fluierând psihedelic.
Nevinovat ţopăia în ocean undeva
Iepurele cu aripi.

Dă-mi un sicomor

Dă-mi un sicomor, sărută-mă la rădăcina ferigii
Din părul meu, de pe gâtul meu,
De pe aripa cerului ce mă înfericeşte .
De ce mărşăluiesc ochi bruni în nopţile tale aspre
Ca eu beau ploaia ce am adus-o din senin
Nu mai e secetă şi nu mai e foamete.
Acestea sunt cuvintele cele ascunse
Spune-ne cum va fi sfârşitul nostru, Delphy
Fazanul din ceasul nostru zboară prea jos
Ne –am putea ciocni de fluturii din copacii goi
Moştenirea lumii şi harta vizitatorului sunt mână-n mână acum
Totul e un carnaval cu începutul la urmă
Până când elefanţii şi-or arăta rănile lor
Să ma iubeşti.

Scrisoare la miezul nopţii

Într-un fel de motto al acestei poezii
privesc înmărmurită cum
glasul lui, ca un petrol viole
Îmi curge pe haine
cade pe un colţ de masă
strop cu strop
picură pe jos
ar putea lua foc…

c-u-m t-e m-a-i s-i-m-ţ-i
c-u-m t-e m-a-i s-i-m-ţ-i
slova venită dintr-o vedenie
a inimii mele plânsă
îmi stăruie pe creştet
dulce-amar
ca o palmă caldă, blândă
întrebarea care a venit
îmi fuge tare prin venele goale
ca tamâia prin scoarţele cedrilor
şi degetele mele, nişte cărări
ale satului
pierdute de mult printre flori de muşeţel şi frunze de prun
se strâng unele într-altele timid
precum puii vulturilor rămaşi orfani
în creierii munţilor.

Cum te mai simţi?
literele dumitale trei înspre zece
irişi negri de jar într-un registru rece
ca haiducii stau în jurul unui dor preistori
vor ataca iar şi iar.
Sub pleoapele mele închise
dorul de dumneata
păgân, se caţără de stele-mi intră-n vise
precum un foc în caiere de fân
mi-i spaimă de razboi, te rog mă ţine
în pieptul tău şi-mi zi un rând despre noi doi
şi nu ma înveli cu zdrenţe de suspine
căci stau langă dumneata, precum ştii bine
ca un pui zgribulit
lângă cizma unui soldat cazon
în noaptea vrajbei noastre iată
trec sfinţii cu tălpile prin glod
simţind fiecare pietricică
cum se ridică
la cer
ca o plangere şi ca un ciob de sticlă
din fundul bălţii
desparţite precum Marea Rosie
de un Moise fals.

Comentează - cont Facebook

Lasă un răspuns