(parodie contemporană

O, tu sertar cu vorbe de iubire,
ești cel mai căutat, căci toți culeg din tine
doar vorbe dulci și fraze amețitoare.
Oricâte-am lua, tu pari să te reumpli-ndată.
De secole, noi bieții amatori de versuri amoroase abuzăm de dărnicia ta,
ca să ne stingem cuptoarele din inimi cu valurile tale de cuvinte,
iar flamele, oricât le-am crede că-s eterne,
se sting în dreapta, dar se-aprind mai rău în stânga…
O, sertarule fermecat,
te deschidem toți cu mari emoții, ca pe-un tezaur cu bijuterii mărețe
și bâjbâim grăbiți în spațiul tău cel darnic, să nu ne ia altul înainte…
Te căutăm ca pe-o comoară rară, fără preț,
luând din tine bogății de slove amețitoare spre a le da la alții, dar tot în binele nostru.
Ne repezim întâi la verbele de foc, conjugându-le cu emoții greu de stăpânit,
pornind de la timpul prezent și ajungând cu ele la viitorul infinit, scriind grăbiți:
„te plac”, „te iubesc”, „te-admir cu drag”, „cu dor”, „te voi iubi în veci de veci, de veci” etc…
Adăugăm apoi pronume, precum „TU”, ori „NUMAI TU” sau „EU cu TINE”
ori „DOAR NOI” sau „DOAR AL MEU” și „DOAR A MEA”… Sau cam așa ceva.
Cu vorbe din acestea calde, dulci, dăm o raită necesară
și prin substantivele cele mai pline de noblețe,
cele mai căutate fiind: „bijuterie”, „aur”, „miere”, „fericire”, „veșnicie” –
ori prin adjective nelipsite-n scris, ca „dragă”, „scump” ori „scumpă”, „unic”, „unică”;
dar și prin adeverbele „cel mai”, „cea mai” și preferatul „foarte”… Ce vorbe drăgălașe !
Ce mângâietoare ! Cum să nu le crezi?
Plini de inspirații și de măiestrie, noi le combinăm arhitectonic
cu orice alte părți lucioase de vorbire, la fel de bine alese,
prin permutări savante, prin aranjamente cu efect spontan, universal și sigur,
le punem în săgeata cu otrăvuri dulci a îngerașului Amor și tragem drept la țintă,
săpând cu ele-n sufletele dragi pân’ le-amețim de tot și le dăm gata…
Apoi, hipnotizate, le-nălțăm pe toate spre cerul plin de stele ori spre luna plină,
le învelim cu raze orbitoare, le îmbătăm cu univers, umplând cosmosul cu ele
și, în final, coborâm victimele delicat pe-alei de flori, pe-alei de tei plini de parfum,
pe țărm de lacuri, iar ele-s fericite ca și noi… Ce simplu pare !
Și uite-așa produsele sertarului fermecat, cel plin cu vorbe sfinte,
vedem că-și fac bine efectul, deoarece, în final, după ce ne inspirăm din el,
găsim mai mereu (nu chiar totdeauna !) pe cineva care ne cade drept în brațe,
cu sufletul amețit de mari iluzii…
Știind de-acum formula cea măreață și forțele ei tainice,
venii și eu, cu umilință, pășind timid, în vîrful picioarelor, apoi un pic mai curajos,
până-am ajuns lângă sertarul cel vrăjit,
unde-am șoptit cu glas șoptit și tremurat, știind că mă-nțelege:
– Sertarule frumos, plin de minuni, de dărnicie greu, decând te caut…
Știi? Aș vrea un pic… Numai așa, un piculeț… să-ncerc să te deschid și eu…
Zis și făcut… Și-l trag încet, încet, domol,
bag mâna tremurând în el…
Și vai ! – sertarul lăudat
e pentru mine
foarte,
foarte
GOOL !!

Comentează - cont Facebook

Lasă un răspuns