Elena Mirca (Olanda)

Elena Mirca scriitoare si poetă din Republica Moldova, domiciliata in Venloo, Limburg, Olanda.

 

Elena Mirca (Olanda): Poezii

D-ale satului sub oghealul trecutului… Mă trezisem azi sub oghealul trecutului… rudele meştereau sandale din pielea măgarului care dăduse ortul popii pe dealcroiau rochii din saci, buni doar de cârpitîmi aranajau căsătoria cu (…) More

Prefaţă la volumul de poezie, „D-ale satului” de Elena Mirca, în curs de apariţie la Editura Singur, Târgovişte.

Când am acceptat să scriu prefaţa pentru volumul de versuri „D-ale satului”, de Elena Mirca, nu ştiam ce mă va aştepta.La prima vedere, scrisă în dulcele grai moldovenesc, mi-a părut o lucrare (…) More

Elena Mirca: M-am născut în Republica Moldova, orășelul Ialoveni, la 16 iunie anul 1977, într-o famile de oameni simpli: mama croitoreasă la fabrică, tata tractorist. Despre copilărie nici nu știu ce aș dori să îmi amintesc. Mama, care era numită pictorița satului, picta tot felul de desene cerute de prieteni – poate de aceea am început să îndrăgesc arta. Eram cinci copii, eu fiind fata cea mai mare care trebuia să se îngrijească de cei mai mici. După ce părinții mei au căzut în lațurile alcoolului am devenit un copil rău, un copil pe care nici un părinte nu și l-ar fi dorit. Învățătoarea din sat îmi scrisese o caracteristică de elevă eminentă numai ca să scape de mine și să fiu trimisă  la internat. Nu frecventam școala – dacă am mers la cursuri o săptămână într-un întreg an școlar. La internat am putut în final să fiu eu însămi, să încep să iubesc învățătura. Acolo s-a născut și dragul de poezie, de lectură: poate că printre rânduri m-am regăsit într-o lume a visului. Întoarcerea în vacanță în sat era o bucurie dar și o tortură: în ochii sătenilor eram un copil de oameni săraci și alcoolici și eram punctată cu degetul de fiecare dată când ajungeam pe uliță. Adevărată mea libertate era pășunea. Acolo văcuța noastră Joiana și cânele Rex au devenit adevărații mei prieteni. Și după cum mai răsuflu prin poemele mele, dealurile îmi sunt aripile fericirii, iar satul îmi devine iadul prin care trebuie să trec în fiecare zi doar să ajung acasă. Nu pot spune însă că sufletul meu de copil torturat de această batjocură zilnică s-a călit cumva. Cuvintele au săpat adânc în sufletul meu și am ajuns o ființă nesigură care, la orice șoaptă, tresare și își întoarce capul, din reflexul autoapărării. Poate peste ani ar trebui să pot să destăinui mamei  pricina pentru care am fost un copil rău și de ce am pricinuit atâta suferință pe chipul ei însă…

Nu am făcut o școală de profesie pentru că nu am dispus de resursec. Școala internat am terminat-o cu note bune datorită învățătorilor mei, care au crezut și au văzut potențialul din mine. Visam la artă, desenam din școala internat, dar după terminarea școlii am mers direct la muncă. Primul meu loc de muncă a fost unul de curieră în hematologie la un spital oncologic. Acolo s-a născut și primul meu roman: “îngerul cu aripă frântă”. Mulți dintre cei ce îl vor citi vor spune că e doar o poveste, literatură dulceagă, proastă, soft… Însă numai autorul știe când în final a respirat adevărul… și de ce este nevoie de acel soft după care sufletul în final l-a primit și se bucură cu lacrimi ca pe o bucată de aur.  În viață am fost prețuită și apreciată datorită mâinilor mele. Prin muncă, peste ani, am putut urma cursuri de masaj terapeutic.

Deseori mă întreb dacă Dumnezeu trimitea un înger – atunci la cea mai grea vârstă, când aveam nouă ani – și îmi dezvăluia doar o fărâmă din destinul pe care îl am acum, imaginea famililiei de lângă mine în care mi-am regăsit chipul și că într-o zi voi scri voi publica… cred că atunci îi spuneam că sigur a greșit adresa. În mintea mea de copil încercam să accept totul ca pe un blestem și îmi rugam moartea să vină… scriu pentru ce… scriu că să mă vindec scriind, astfel încât fata din umbră –  în final – să pășească spre lumină fără teama de a fi lovită în spate. Fug de oamenii mândri și prefăcători, ador frumosul și trăiesc orice clipă ca pe ultima, iar sufletul meu se lipește de oamenii simpli și pe mulți i-am întâlnit prin intermediul internetului.

Dacă în anii copilăriei des îmi zăngănea acel “DE CE  DOAMNE?”… dar nu îndrăzneam să îl pronunț în voce, doar peste ani am descoperit darul mulțumirii, să iubesc și să iert. Pentru propria pace cu Dumnezeu, viața este că un râu. Dar atât cât la cârmă îmi este Dumnezeu sunt în siguranță!

Activitate literară:

Am publicat versuri și proză în revistele literare “Negru pe alb”, “Impact”, “Dor de dor”, “Ecreator”. Versurile mele au fost incluse în colecția „Karumi – Fragmentarium” și în antologia “Timpul pietrelor prețioase” – cu Cenaclul de urgență.

Volume publicate:

– “Jurnal sub acoperișul meu” – vers erotic – editura Minela

–  “Îngerul cu aripă frântă” – roman – Editura Singur

Copyright © 2017 Elena Mirca

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului

Elena Mirca scriitoare si poetă din Republica Moldova, domiciliata in Venloo, Limburg, Olanda. 

Notă: Trimis la redacție de către autoare.

Comentează - cont Facebook