Ziua de 31 august a fost proclamată, prin legea 53/2013, drept Ziua Limbii Române

”Limba română este expresia unităţii etnice şi spirituale a neamului românesc. Cu mici deosebiri de pronunţie, ea este vorbită şi înţeleasă de toţi conaţionalii, indiferent unde s-ar afla ei, în Moldova, Muntenia, Transilvania, Oltenia, Basarabia ori Bucovina. Acest fenomen face parte din esenţa „miracolului românesc”.” (Arcadie Suceveanu)

Citate și gânduri despre Limba Română
  • „Limba este întâiul mare poem al unui popor. „(Lucian Blaga)
  • „Tezaurul cel mai preţios pe care-l moştenesc copiii de la părinţi, depozitul sacru lăsat de generaţiile trecute. „(Vasile Alecsandri)
  • “Am fost mereu uimită de varietatea lingvistică a limbii române, de metaforele pe care le conţine. E o altă dimensiune a sinelui, pe care ţi-o conferă, de parcă aş avea două staţii, una a limbii pe care o întrebuinţez, alta, cea oferită de cuvântul echivalent al celeilalte limbi, care oferă o altă imagine. Limba română mă însoţeşte permanent, o am în cap, chiar dacă scriu în limba germană. Mă însoţesc, întotdeauna, în paralel, imaginile celeilalte limbi.” (Herta Muller)
  • „Întotdeauna m-am mirat cum poţi să rămâi un prost în mijlocul unei Limbi atât de frumoase şi înţelepte cum este Limba Română?”  (Grigore Vieru)
  • „Pentru mine, limba română e distanţa dintre inimă şi umbra ei, care se numeşte suflet.” (Fănuș Neagu)
  • „Trăiască frumoasa şi cumintea limbă română! Fie în veci păstrată cu sfinţenie această scumpă Carte-de-boierie a unui neam călit la focul atâtor încercări de pierzanie.” (Ion Luca Caragiale)
  • „Când o limbă îți dă: obârșia, tăria de-a rezista și putința de-a uni și face o națiune, iar în actual îți dă deschiderea către unele limbi de seamă ale lumii, deschiderea către cultura îmblânzitoare a furor-ului științific și chiar deschiderea către o logică a cugetului gânditor, nu numai a celui operator, atunci limba aceea nu este o piesă de arhivă. Arhivari sunt cei care o țin sub obroc. Ea, în schimb, îți arată drumul, și apoi îți dă drumul, te eliberează până și de ea însăși, către isprăvile pe care veacul îți cere să le faci! Dar tot ea îți spune, pe orice căi a-i apuca-o: „Vita sine cultura quasi imago mortis est”.” (Constantin Noica)

  • ” Limba română la sine acasă e o împărăţie bogată, căreia multe popoare i-au plătit banii în aur. A o dezbrăca de averile pe care ea le-a adunat în mai bine de 1000 de ani, înseamnă a o face din împărăteasă cerşetoare…” (Mihai Eminescu)

  • „Orice ar fi, pasiune sau dorinţă, sete sau foame de experienţă reală, toate acestea se pot exprima în limba română prin cuvântul dor, care a devenit expresia oricărei dorinţe şi care implică fiinţa umană în totalitatea sa.” (Mircea Eliade)

  •  „A vorbi despre limba română este ca o duminică. Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se numeşte, de aceea, pentru mine, iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvorăşte, de aceea, pentru mine, viaţa se trăieşte.”

    „Nu spun că alte limbi, alte vorbiri nu ar fi minunate și frumoase. Dar atât de proprie, atît de familiară, atât de intimă îmi este limba în care m-am născut, încât nu o pot considera altfel decât iarbă. Noi, de fapt, avem două părți coincidente, odată este patrie de pământ și de piatră și încă odată este numele patriei de pământ și de piatră. Numele patriei este tot patrie.”(Nichita Stănescu)

  • „O patrie fără de nume nu este o patrie. Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se zice, de aceea, pentru mine iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine izvorul izvorăște, de aceea, pentru mine viața se trăiește.” (Nichita Stănescu)

  • „Limba este însăși floarea sufletului etnic al românimii.” (Mihai Eminescu)

  • „Ceea ce nu piere, oricât de pieritoare ar fi întâmplările vieţii noastre, e gândul însuşi că le-am trăit, e limba în care s-a întrupat acest gând.”(Constantin Dumitru)
  •  „Limba română e actul meu de naştere, eu sunt fiinţă sub  măslinul ei, care rodeşte de două mii de ani, dreptul meu e să-i ţin dealul verde şi bătut de soare şi să stau în genunchi sub ploaia cântecelor ce ţâşnesc din ea.” (Fănuş Neagu)
  • „N-aş fi abandonat nicicând limba noastră; mi se întâmplă să-i regret şi acum mirosul de prospeţime şi putreziciune, amestecul de soare şi bălegar, urâţenia nostalgică şi superba neglijenţă.” (Emil Cioran)

  • „Limba română are virtuţi complete, adică poate fi vehicol a tot ce se întâmplă spiritual în om. E foarte greu de mânuit. Prin ea poţi deveni vultur sau cântăreţ de strană. Limba română are toate premisele valorice pentru a deveni o limbă universală, dar nu ştiu dacă e posibil acest marş istoric.” (Petre Țuțea)

  •  

În antiteză, un gând despre limba română care îi aparţine lui Patapievici, fost director al Institutului Cultural Român:  “Româna este o limbă în care trebuie să încetăm să mai vorbim sau… să o folosim numai pentru înjurături…” (din “Politice” de H.R. Patapievici, editia 1996, pag.64)

sursa citatelor: internet

Când limba maternă este atât de frumoasă,nu înțeleg de ce trebuie să o schimonosim,  folosind tot felul de cuvinte alogene 
SUNTEM COOL ȘI DACĂ VORBIM CORECT LIMBA ROMÂNĂ!
Rulează videoul

A înceta să mai vorbim limba română... sau să o folosim pentru înjurături, ar însemna să ne batem joc de cei care au murit pentru limba mea maternă.

Comentează - cont Facebook

Lasă un răspuns