Carmen Popescu – București

Zbor de rutină

Hei cât este ceasul iubire nebună
Cu ochiul de vultur priveşti rădăcina
Tu zbor fără aripi poteca te-adună
Cu prada în gheare ţi-aleargă rutina

Cu inima caldă dezgheţi omenirea
Miroși a-ntâmplare privirea ți-e zgură
Tot clocotul vieţii ascunde menirea
În lumile-albastre adâncă făptură

Mă poartă pe aripi culege-voi zborul
Din ‘naltul de taină ‘oi rupeo rază
Pe malul furtunii un nor cu piciorul
Aruncă toţi fulgii ce-n cer vegetează

Pe culmea din vânturi priveşti numai umbre
O masă compactă de vise se-nşiră
De sus perspectiva în tonuri prea sumbre
Îşi schimbă faţeta şi-n sticlă se-admiră.

Hei clipelezboară tu eşti tot acolo
Iar eu tot aicea în camera goală
În câteva note parcurge un solo
Din minte cuvinte te-or pune pe-o coală

O amintire fără un suport
Atât rămânem după punctul mort
Rememorarea unei vechi schimbări
Popas nescris în turnul cu sfidări

 

Trădări

Nu simt a ta iubire dacă nu crezi în ea
Dintr-o spoială dulce poţi trece c-o rindea
Să-neci obtuz orgoliul care îţi soarbe viaţa
În logica trădării de unde-ţi iei speranţa

Trădare-i când te-apropii şi-apoi începi să fugi
În înmiite spoturi ai viaţa unor ciungi
Trădare-i o privire trădare un cuvânt
Trădare e și-atuncea când frângi un legământ

Trădări sunt pretutindeni şi toţi le savurăm
Sunt mult mai delirante când legea încălcăm
De fapt sunt simple lecţii să ştim cum să iubim
În libertatea minţii un gol să împietrim

Tu îţi impui minciuna tu îţi impui surghiun
Nici cap cu ghilotina nu laşi să-l mai răpun
Te-aglomerezi în viaţă cu spusa tuturora
Şi uiţi câtă splendoare înalţă Aurora

 

Constanță

N-am să ies din timpul meu
Am să stau agățată de o lucarnă
cu ochii înfrunziți 
ca să înverzesc cerul
Am să aleg cea mai înflorită gură
care să-mi acopere setea de înalt
Carmen Popescu, vol. Sculptură în lacrimă

 

Nu mai e timp

Nu vom mai fi azi doar tăcere
Nici rătăciri desculţe-n noapte
Sau pleonasme-n mângâiere
Pe rânduri rătăcite-n şoapte

Vom preschimba nisipu-n stele
Ne vom iubi nepământesc
Vom dezbrăca de vise pomii
În strigătul dumnezeiesc

Vom răsturna din ape norii
Pe lacuri vor pluti văpăi
În fulgere tuşesc vaporii
Când se transform-o stâncă-n ploi

Vom face frunza să rodească
În soarele arid din umbră
Și vom călca peste vedenii
Vom fi luceafăr din penumbră

Ne vom ascunde-ntre petale
Tristeţivom pune în sclavie
Și munţi strivi-vom în picioare
Iubirea fi-va veşnicie

În zbor de vulturi printre îngeri
Topi-vom pietrele din lacrimi
Regrete plimbă-se-n pustiuri
Vom smulge viforul din patimi

Vom luneca în nemurire
Mai goi decât o stea de mare
Scoţând lumina din robie
Dintre nisipuri mişcătoare

O clipă să simţim iubirea
Pe care-o vrem eternitate
Un infinit topit în rime
Identităţi nedivizate

Respir în intersecţii

Mă-ncolăcesc cu tine pe ropotul de ploaie
Îmi curge tot veşmântul spre glezne ca un steag
Îmi sfâşie adâncul și trupul mi-l îndoaie
Pe rătăcirea vieţii sau pe un dor pribeag

Respir în intersecţii pe corzile de liră
Pas după pas fac salturi prin bălţile iubirii
Toţi spectatorii minţii se-ngrămădesc se miră
De câte subterfugii ţin frâul amăgirii

Alerg, respir mă chinui şi-aş vrea să pier în noapte
Dar te-ntâlnesc în graba care deschide vântul
Mă-mbrobodeşti cu glasul ce-mi spune două şoapte
Și mă întorci în mine când îmi săruţi cuvântul

Și-aş îmblânzi pământul cu degetele oarbe
Mi-aş neglija pornirea spre lumi necunoscute
De te-aş atinge-o clipă când vuietul adoarme
În templul tău m-aş scurge cu tălpile tăcute

În prag

Ia-mi mâna şi-ţi atinge în taină cu ea viaţa
Va curge energia în valurisidefii
Până la miezul nopţii vom aduna dulceaţa
Lăsând în urmă timpul cu toane fistichii

Ia-mi inima deschide-o şi-i soarbe profunzimea
Cu lacătul ascetic blocatu-m-am în mine
Ca să-ţi păstrez tot fructul cu toată rotunjimea
Râvnit de guri hulpave în rătăciri depline

Ţi-ofer iubirea toată e lume-n începuturi
Te-adoarme-ntre petale cu stele de lumină
Ea poartă nemurirea şi visul plin de cânturi
Cu trupul de fecioară în prag ţi se înclină

Dezbrăcaţi de aripe

Pe câmpul din mine cresc iarăşi ninsori
Pe trup îmi mai curge iubirea din tine
Prin beznă zvâcneşti de atâţia fiori
Îmi bei şi-mi respiri tot frumosul din zile

Pe câmpul din mine izvorăsc iar scântei
Prin ochi şi prin zâmbet curg limpede clipe
Te chem să mă simţi desfăcând mii de chei
S-alergăm nepătaţi dezbrăcaţi de aripe

Pe câmpul din mine tu-mi şopteşti că-ţi e greu
Îţi beau răsuflarea mă ferec în mine
Ce viu este visul când simţi curcubeu
Pictat de splendoarea ce freamătă-n tine

Crezut-ai

Vei şti vreodată câte poţi să-mi dărui
Când trupu-i secerat de neputinţă
Sau cât de mult în sufletu-mi să stărui
Rostogolindu-mă-n iubire şi credinţă

Vei strânge oare între mâini castele
Pe care le-am clădit în pod de vise
Sau să-mi aduni din câmpuri de mărgele
Doar perlele dorinţei nepermise

Vei rupe-n doruri florile tăcerii
Udate-n răzvrătirile de stele
Sau ai putea din briza revederii
Să prinzi cu stropi distanţa-ntre atele

Crezut-ai c-am uitat să-ţi scriu conturul
Pe un perete plin cu idealuri
Sau că speranţe contura-vor furul
Cu resemnări care adorm pe malur

iN-am cum să îmi reneg nemărginirea
Ţesută-n holocaustul din tine
Şi nici să nu cresc floare cu iubirea
Ivită din sămânţa ta în mine

 

Din vestea unui zbor

O flacără vie e vinul ce-l tulburi sau foc pe-ndelete e pasul ce-l murmuri oglinzi de ispite sunt ochii în soare eclipsă de nouri o tulnică zare.
Fuior de iluzii in brâul de rouă se prinde-n cârlige cu mâinile două își dă în țuțeică o lume opacă se-aruncă spre ceruri lumină să-și facă 
Și cade pe case ca lume de stele îi știu pe de rostul: sunt stelele mele sunt verzi da-și înfoaie un strigăt albastru e acru și dulce e verde-sihastru. 
13.07.2019

La lumină

N-am cuvintele la mine să mă caut printre ele
Nu-s nici vis la începuturi strâns în chingile-toteme
Nu-s orgoliu fără patimi renegat de nemurire
Nici frântură de-ntuneric cu-adevăr prins în simţire
Nu cutez s-adunispita între unghiuri de tăcere
Nici desfrâul nu-mi alătur între munţi de mângâiere
Nu beau cupa de păcate nesecată de-amăgire
Mă-nvelesc doar cu trecutul tors în dulce amintire
Nu-mi reprim mii de dorinţe care freamătă sub lacrimi
N-am ce-ascunde prin tendinţe de-a mă dezbăra de patimi
Nu pun lacăt pe iubirea odihnită într-un soare
Mă încarc cu-a lui lumină, strălucesc cu-a lui splendoare
N-ai să ştii nicicând străine câte freamătă în mine
Pe morman de oseminte viaţa tremură subţire
Îmbrăcată dezbrăcată fără teamă de cuvinte
Care cânt-a lor speranţă de-mpliniri în locuri sfinte
Toarnă-n râuri de imagini stări care degajă-n tine
Flori de tei de pe morminte cu privirile subtile
Fă din viaţă primăvara unor turme de păcate
Care-n vremuri de prigoană vor dormi nevindecate
Te ridică dintre file de tortură pe la colţuri
Te îmbracă peste vremuri cu răbdarea prinsă-n bolţuri
N-abdica Fii doar iubire Universu-i plin de stele
Rotunjeşte-le tăcerea ia lumina de la ele

“Las homerice furtune să se plimbe peste umbre
Las tăcerea în pocale să o beți pân’ la sfidare
Și cuvântul las în urmă să respire până moare
Vă las vouă vise ample care-n strigăt vă par sumbre”
27.03.2019

Femeie

Te-nvăluie-n cântec sublimă făptură
Lumină în lumea privirilor goale
Imbold emblematic pictează pe gură
Un strop de-mpăcare din lumi siderale

Rupestre iluzii transformă-nceputuri
În baie de abur ce vremuri exaltă
Te-nalţă pe culme cu aspre tributuri
Şi-apoi te coboară în pulberea toată

Tu nu eşti doar boare tu eşti sărbătoare
Purcezi din vecie şi mergi în vecie
În tine se-mprăştie valul de mare
Şi vântul ascute a clipei beţie

Răsari în amurguri şi-adormi dimineaţa
Cu ochii himerici pe bolta stelară
Contururi de umbre îţi bântuie faţa
Sub forme de inimi sau cea inelară

Femeiecu sufletul ca o grădină
În tine se-mprăştie mugurul vieţii
Lumină iubire sau toate-mpreună
Eşti lacrima minţii dai chip frumuseţii

Mai zdrobitoare perspectiva

Trece o cale ferată prin unul din parbrizele 
care aduc interiorul mai aproape
Se oprește o lume și începe cealaltă
la fel de vocală la fel de emancipată
la fel de nestatornică
Alunecă pe șine roți care vor popas
care blochează circuitul interior să-și extazieze strădania
Se ridică un felinar la schimbarea macazului
ca o iluzie refuzată de anotimp

Un stol de păsări jefuiesc pasagerii nepătrunsului meu
Numai una nu dă importanță momentului
Perspectiva pare mult mai zdrobitoare
24. 03. 2019

Cântă tu

Te iubesc buimăcită fără frunze la geam
În decorul blândeții stau doar peșteri pe ram
Te iubesc odihnită între buze de nuci
Glasul meu ce ispită nu mai vrei să mi-l culci
În văzduh se prelinge fumul gros de-așteptări
Pe la porți cântătorii elixir de visări
Poartă-n lume tributul unui foc fără chei
În desișul de vorbe cântă tu de mă vrei
Efemerul își joacă hora lui de-așteptări
Vântu-nalță în aer chiuit de-ncercări
De-aș deschide cu tine ușa minții în doi
Aș culege în coșuri curcubeu după ploi
Te iubesc între noduri doar cuochii pe-un geam
Tu mă lași fără voce și ce am nu mai am

(din volumul de versuri ” Nuanţe” – prof. Carmen Popescu)

“N-ai voie sa rostești Nu se poate
Ai voie s-adaugi Sunt util
În tine cresc vii nestemate
Ți-aduni între gânduri scurt vodevil. “
Carmen Popescu

 

Hai la horă

Spice-n lanuri fiice soare 
Valuri valuri de culoare 
Tije-n vânt rod în pământ 
Boabe cer deznodământ

Cânt prin trupul firicel 
Poartă-n mâini un vânticel 
Șoapte coapte între raze 
Reînvie între brazde

Și-n pădure printre frunze 
Stele mii sărută buze 
De pământ vărsat în noapte 
Să despice firu-n şapte

Ii cu sori şi ursitori 
De cu seară până-n zori 
Într-un lanţ ameţitor 
Te-nvârtesc în zborul lor

Ursitoare-n sărbătoare 
Vin spre fete ca o boare 
Le vestească la ureche 
Cel drăguţ fără pereche

Zâne bune flori galbine 
Harnice ca stup de-albine 
Sau mai rele nişte iele 
Ca vântoase-n zile grele

În păduri sau prin câmpii 
Se deznoadă-n vijelii 
Prin sărut cusut pe-o rană 
De o Ană Lugojană
vol. Nuanțe

“ostile înțelesuri ne-nțelese se zbuciumă în mintea mea, un jar, cuvânt al decriptărilor, ea țese metonimii din voci fără habar”

Și valul ăsta

Valul ăsta se răstoarnă peste-un țărm de gând plimbat 
Cu o mână nonșalantă în mănușă de bărbat 
Se aruncă fără grabă peste-o lume fără chei 
Despicând cuvinte-n patru în năvodul de idei

Valul ăsta se răscoală într-o mare de păcat 
Se trezește fără forță dar de fumuri îmbrăcat 
Își aprinde o țigară pe-o terasă de plăceri 
Fără să adape vorba unor vremuri moarte ieri

Se dezbracă de iluzii se așază într-un cot 
Parc-ar fi holtei din timpul inhibat cu fulgi cu tot 
Uite spune marea friptă de al soarelui ocol 
În speranțe te smerește nu îți rătăci-n nămol

O trăire suprapusă unui scrâșnet ruginit 
N-ai tu loc într-o mănușă deșirată-n infinit 
Vol. Nuanțe, 2018

Zare neștiută


Un câmp de maci o horă în privire 
Îți plimbă-n beznă zâmbetul de ciută 
Un cor de voci în sfântă dănțuire 
Răstoarnă-n vers o zare neștiută

Te-ascunde vântul după două cetini 
Adulmeci norii într-o părăsire 
Doi aștri de vânzare-s mult prea ieftini 
Vocalele topesc introvertire

Consoanele își beau la bar cafeaua 
Dau greutate-n curgerea tăcerii 
O lună se prelinge-n nopți ca neaua 
E loc de veghe-n noaptea învierii

Din primăvară versul trece-n vară 
Cu macii minții atârnați de clanță 
Își spală chipul în parfum de ceară 
Penelu-și umple vârful de speranță
vol. Nuanțe, 2018

 

 

 

Prezentare de autor

Carmen Popescu, comuna Tătulești, județul Olt, 10 septembrie1960
Școala Generală Nr. 3 Pitești
Liceul de Germană, Pitești
Institutul de Învățământ Tehnic și Pedagogic, Suceava, Facultatea de Filologie

Volume tipărite: Fruct oprit (Frutto proibito), volum bilingv româno-italian, traducător Tino Pagno, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2013; Privire cu buzunarele goale (volum bilingv româno-albanez), traducător Baki Ymeri, Amanda Edit Verlag, București, 2014; Din chivotul iubirii, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2014; În zborul vulturului, Editura PIM, Iași, 2015; Nesomnul deodată, Vis cubist (vol I), Editura PIM, Iași, 2015; Nesomnul deodată, Vis geometric (vol II), Editura PIM, Iași,2015; În brațele luminii, (volum bilingv româno-albanez), traducător Baki Ymeri, Amanda Edit Verlag, București, 2o15; Firida unei dezmierdări, roman, Editura Minela, București, 2016; Jonglerii cu vorbe dulci, volum pentru copii, Editura Minela, 2016; Viață fără titlu, Editura Minela, 2016; Virtuți pe ghețuri impudice, Editura Minela, 2017; Locuitori ai aceleiași nopți, (volum bilingv româno-albanez), traducător Baki Ymeri, Amanda Edit, 2018, Nuanțe, Editura Minela, 2018; În brațele ochilor tăi, Editura Minela, 2018; Nu lăsa viața să stea între noi, Editura Minela, 2018, Plachetă de autor: Carmen Popescu, Editura Amanda Edit, 2018, Sculptură în lacrimă, Editura Minela, 2018

Volume online: Vrajă între bariere, Calameo, 2014; Între Tine și mine, el, Cameo, 2015; Viață fără titlu, Calameo, 2015; În brațele luminii,volum bilingv româno-albanez, traducător Baki Ymeri, Calameo, 2016

Antologii: Confluențe lirice, Confluențe poetice-antologie de poezie, Editura PIM, Iași, 2013; Baki Ymeri, Antologie poetică, Amanda Edit, București, 2014; Baki Ymeri, Valsând printre cuvinte-Antologie poetică, Amanda Edit Verlag, București, 2014; Să nu-l uităm-Antologie de poezie contemporană dedicată poetului Adrian Păunescu, Editura Ispirescu, Satu Mare, 2014, Carusel cu simfonii tinere, Art Creativ, 2018; Charme, Art Creativ, 2018; Sintagme literare, Editura Eurostampa, Dudeștii Noi, 2018;
Rochii de zăpadă, Art Creativ, 2019; Turnirul de la Roma, 2019

“Îmi place bătrânețea. Este ca o simfonie a preaplinului din noi, ca o primăvară a anotimpurilor zgribulite, ca un coș cu speranțe, de parcă acum ai începe să trăiești încă șapte vieți, ca o indolență a acțiunilor meticulos făcute, ca o gingășie a deschiderii într-o nouă copilărie.
Îmi place bătrânețea pentru că de-abia acum am forța să îmi dau singură contur, fără să mă mai intereseze câtor privitori nu le plac porțiunile pe care le trasez imperfect cu mâna mea tremurândă.
Îmi place bătrânețea pentru că mă trimite spre un alt soi de perfecțiune, pe care o apreciază…ce contează cine o apreciază! Îmi place bătrânețea pentru că încep să calc apăsat, fără să am temeri că nu voi mai nimeri urmele altora. De acum eu voi lăsa urme pe care alții vor dori să calce. 
Îmi place bătrânețea pentru că… nu mă mai interesează cine sunt.
El mă întreabă: ”Cine ești?”
Sunt puțină ploaie, puțin vânt, puțină umbră, cu un deget mai multă lumină, un început de zbor, o fărâmitură de vis. o găleată de speranțe, un mănunchi de frunze…toate aflate de mână cu tine.”
Carmen Popescu

      Carmen Popescu nu scrie pentru faimă, ci pentru a ,,elibera
preaplinul unei existențe”, rămâne tributară actului artistic, indiferent de forma aleasă – poezie scrisă în vers alb sau în formă fixă, proză sau pictură. Se remarcă prin  expresivitate,
prin crearea unor imagini unice, laborios concepute, imagini a căror simbolistică deschide o gamă variată de sensuri, lăsând cititorul să aleagă ceea ce îl reprezintă.
      Vă invit la dans! Așa cum afirma poetul Alexandru Mușina – ,,Marea Doamnă Poezia” își alege parteneri de dans puternici care au un cuvânt de spus în literatura contemporană română. Carmen Popescu este unul dintre acești dansatori magici.
      Îndemn cititorul să descopere salonul în care valsează cu o
lejeritate de invidiat autoarea acestui volum – Carmen Popescu.
Lectură plăcută!
Claudia Minela