Poezie dedicată Sărbătorii de Sânziene

TU… SAMARITEANĂ, TU!
Autor: Lhana Roma-Nova

Tu…
poţi ucide mii de vise
şi, fericirea, poţi ucide
cu frumuseţea ta nepământeană
tu…
te ascunzi cu soarele în firide
şi, în taină, lumânări aprinse,
ne dai a bea, samariteană!…

Tu…
poţi închide ochii lumii
şi, întuneric, poţi aduce
cu frumuseţea ta nepământeană
tu…
poţi jura nedrept pe cruce
şi în mormânt, lumina lunii,
ne dai a îmbrăţişa, vicleană!…

Tu…
poţi deschide porţi de cer
şi, suflete din Rai, gândeşti să furi
cu frumuseţea ta nepământeană
tu… 
îmbrăcată doar în nuri,
trimiţi în Iad un rinocer
să-ţi faci, din cornu’i, blană!…

Tu…
poţi aprinde, noaptea, focuri
şi, stelelor, poţi lua sclipirea
cu frumuseţea ta nepământeană
tu…
la flăcăi şi fete, în jocuri,
le smulgi din sân iubirea
s-o pui la ochi, în loc de geană!…

Tu…
poţi trimite rouă în flori
şi, boli de trup, poţi vindeca
prin frumuseţea ta nepământeană
dar eu…
te rog, nu încerca
să mă arunci cu capu’ în nori
că îţi cad… la suflet, Sânziană! 

–       23.06.2015 –

Primit pentru publicare: 23 Iun. 2019
Autor: Lhana Roma -Nova

Opiniile dvs. pot fi trimise la adresa: journalromanesc@gmail.com

Poezii de Lhana Roma-Nova 

SAFIRUL
Autor: Lhana Roma-Nova

Aşa su-aaa….a…a…vvv…v… v…
sună în ceruri
al nostru unic La mulţi ani
de nu uităm
a sta Români
ori a fugi
de fericire
în patimi, lacrime, în bani.
a nu fi slugă la stăpâni!

cu visul
am plecat prin lume.

de-aceea
poate…
pribegim.
uitând
a ne striga pe nume
când
vara, iarna… rebegim.

Îngheaţă sufletul pierdut
îngheaţă inima în noi.
de-aşa prezent
de-aşa trecut
cu toţii, am ajuns…
un sloi!

o gheaţă…
suntem unii, alţii!

o gheaţă verde.
un safir
ce-l pun pe deget
împăraţii
şi preoţii, pe patrafir.

De înşelăciune, spaimă, sărăcie,
de rele, de invidii
să-i ferim!
să aibă înţelepciune, dibăcie,
credinţă şi speranţă
şi destin.

trei ochi…
deschid cei înţelepţi.

trei ochi…
să vadă în întuneric!
noi…
îi rugăm să fie drepţi.
dreptatea lor?
un act himeric!

Atunci…
ne întrebăm că
poate…
nu ştiu vorbi limba română
de nu înţeleg
că tot şi toate
sunt sub Stăpân, sub a Lui mână?!

Văzând
că ăsta-i adevărul…
simţind
cum creşte nedreptatea…
rugăm
în gând
pe Ziditorul
a ne ierta captivitatea:

De spunem
Happy New Year (doar o dată)…
Tu, Doamne!
ăst’ curaj,
ni-l iartă
căci suntem fiii Tăi şi
ne eşti Tată,
şi fi-vom stâncă, fi-vom piatră!

Nimic
nu va putea să ne învingă!
nimic
nu va putea să ne doboare!
nimic
nu va putea să ne împingă
a mai pleca peste hotare!

În ţara cea mai minunată
vom a vorbi
limba română!
o altă limbă…
niciodată!
nu ne va fi stăpân, stăpână!

Nu-l vom răni pe La mulţi ani…
nu-l vom lăsa a sta la rând!
ci
un safir
pentru sărmani
va fi în inimă-le, în gând!

Safir regal, ca altădată!
fi-vom Români
şi…
deîndată!

(31. 12. 2016 – 01. 01. 2017)

ICOANA
Autor: Lhana Roma-Nova

Eu…
pentru tine, am fost
doar clipa, un nimic
ce l-ai zvârlit în flăcări,
în nemiloasa ghenă
iar astăzi
când mă cauţi,
ce-aştepţi ca să îţi zic
când tu mi-ai dat iubirea, ca hrană, la o hienă?

te-ai bucurat atunci
şi te mai bucuri încă
de suferinţa cruntă
ce mi-a cuprins făptura.
nu crezi
că din durere
se poate naşte stâncă,
ci spui că mă iubeşti…
unde ascuns-ai ura?

Din ochii tăi cei tulburi
săreau săgeţi de foc
cu care mă împroşcai
în fiece secundă,
m-ai ars pe-întregul trup
şi… în suflet
într-un loc
de unde nu mai pleacă
simt încă a lor undă.

regretele târzii,
nici ele nu-s regrete,
ci remuşcări ascunse
ce răbufnesc sporadic.
în tine e doar teamă
de bani.
o mare sete
de care, încă, suferi.
nu vezi cât eşti de jalnic!…

Mi-ai spus, atunci, în noapte,
când ţi-am aflat secretul
şi când,
fără să ştiu,
ţi-am poposit în prag,
că a iubi… se poate dar,
mai întâi, bugetul.
de bani, dacă ai parte,
prinzi, şi de proastă, drag!…

acea cale întoarsă
mi-a fost doar început
de drum
plin cu durere, trădare, suferinţă.
am înţeles
târziu
chiar dacă a durut
că adevărul nostru
n-a fost decât… sentinţă.

M-ai condamnat deodată
la moartea făr’ de moarte.
în mâna mea
ai pus trei lumânări dar… stinse,
ca să nu văd cărarea,
nici tren,
nici a’ lui roate
iar trenul, m-a lovit…
n-avea faruri aprinse!

m-au pus într-un vagon
de călători sau marfă.
încotro s-a îndreptat…
n-avea vreo importanţă.
bucăţi
zburau din mine
cu sunete de harfă
când sufletu-mi arzând
era, şi el, o zdreanţă!…


Ci, într-o dimineaţă,
când se trezeau copacii,
când şapte ghiocei zâmbeau
gingaş spre soare,
m-au luat încet de mână
şi mi-au şoptit
săracii
că vine primăvara dar
şi pe ea, o doare…

mi-au spus
pe îndelete
în câteva cuvinte
că, din a mea durere,
s-a plămădit o stea.
să îmi îndrept privirea spre cer
să iau aminte.
să nu mai plâng degeaba.
va plânge numai ea…

Am vrut
să mângâi steaua,
să-i dau o sărutare,
să simt cum arde focul…
din mine sar scântei.
am înţeles atunci că dacă am răbdare,
la tine vor ajunge
şi-i arde…
pân’ la zei!…

vei cere îndurare,
vei vrea să fii iertat,
în flăcări infinite
îţi vei afla sfârşitul!
Tu…
alegând arginţii, pe zei ai mâniat!
Eu…
am rămas martirul ce-atins-a
infinitul!…

Şi zeilor
şi lunii
le mulţumesc mereu
că m-au urcat în tren
bucată cu bucată.
zdrobită (cum eram),
în mine, Dumnezeu
a pus, din nou, viaţă…
a mai suflat o dată!

aşa că, înţelege!
eu sunt doar o icoană
la care
în genunchi, ai drept să te închini.
o cruce
îţi sunt şi îţi sunt coroană…
în spate
tu o duce!…
te înţeapă în ai săi spini!…

10.04.2016 –

One Reply to “TU… SAMARITEANĂ, TU! Autor: Lhana Roma-Nova”

Lasă un răspuns