Romeo Ioan Roşiianu – Scrisoare despre prietenul de care ţi-am povestit

Scrisoare despre prietenul de care ţi-am povestit

IUBITO, aşa dor mi s-a facut de prietenul meu Traian T. Coşovei că m-au şi năpădit lacrimile
s-au strecurat subtil sub geana mea şi mi-au înveninat simţirea limpezindu-mi privirea –
cui puteam arăta eu pe dinafară ce simt pe dinăuntru?
aşa că aşa am zis şi tu ai fost de acord dar nu mi-ai înţeles trăirea
am crezut în tine şi tu ai zis acelaşi lucru dar nu era nimeni de faţă ca să avem martori la singura Cină de taină trăită în doi
am fost singuri şi totuşi cineva ne-a vândut şi noi n-am mai ştiut de ce dintr-o dată ni s-a făcut cald
apoi frig s-a făcut apoi zi apoi seară ca-ntr-o preumblare bezmetică a omului căutător de speranţe.
(Să ştii că mi-este deja dor să culegem insomnii şi să nu ştie nimeni că iubim luna!)
Am coborât în stradă vremelnic şi pustiul chefuia de unul singur în cartierul tău central
mă ardeau atingerile tale însă niciodată n-o să ştii până unde ţi-ai înfipt pumnalul cuvântului
am iubit feminitatea cu care măturai lumea şi despicai apele-n piscină
cum numai Moise în trecerea lui printr-o Mare Roşie la care-am mers ca turist
un loc de unde-am adunat scoici ca tâmpitul în loc să-mi strecor în suflet sfinţenia.
(Ti-am spus cândva că Dumnezeu mi-e prieten dar te-am minţit când am zis că şi eu sunt prieten cum vrea El!)
Am mers mai departe prin burgul tăcut şi observam cum se transforma vremelnic noaptea în zi şi liniştea-n zgomot
aveam senzaţia că am răspunsuri pentru tot pentru toate în parcul din centru
oameni pustii cu orbite pustii ca-n filmele proaste agonizau şoptit crezând că traiesc singura viaţă avută
treceau grăbiţi de nicăieri spre niciunde fără să ştie de ce şi care-i capătul lumii.
(Azi am văzut un pescăruş privindu-mă-n ochi şi-ntrebându-mă de tine)
Să stii că la bisericuţa noastră n-a fost nimeni să-mi vândă lumânări când m-am dus
în colţul în care oamenii mimează credinţa am găsit lumânări nearse
le-am cules cu mâini tremurânde şi-am cerut un foc măturatorului matinal
a tresărit când i-am întins lumarea şi când m-a văzut mergând în curtea bisericii
„O să-mi dau foc la suflet i-am zis!” dar n-a crezut o iota din cuvintele mele
şi astfel am avut un martor la rugăciunea în ploaie făcută!

Comentează - cont Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *