Dacă-ar avea părinţii ochi să vadă
Si sufletul le-ar fi mereu atent,
În ochii pruncilor cu viaţa fadă
Ar descifra mesajul cel urgent:
” Vă rog, iubiţi-mă inteligent !”

Nu glume, nici minciuni – bomboane-amare;
Nu vreau bunici şi nici televizor;
Nu-mi trebuie nici lux, nici îmbuibare;
Puţin îmi pasă de trăiesc sau mor
Dar vreau să fiu al vostru, nu al lor !

Eu ştiu c-aveţi profesii elevate,
Că sunteţi la curent cu date noi,
C-aveţi servici ca eu să am de toate
Dar, fiindcă vă iubesc pe amândoi
Vă spun: ” Eu am nevoie doar de voi !”

Aş vrea ca jucărie ochii mamei
Nu ochii-ndepărtaţi ai vreunui unchi.
Când ne-ntâlnim atraşi de glasul foamei
Şi nu pot sta la tata pe genunchi
Mă simt ca o mlădiţă fără trunchi.

Nu vreau să fiu un deget ce acuză
Găsind olarul singur vinovat.
Am gând curat, şi inima refuză
O bombă cu efect întârziat.
Vreau să devin un om adevărat !

De-aceea vreau părinţii mei să vadă,
Să aibă sufletul mereu atent.
Ca-n ochii mei umbriţi de-o viaţă fadă
Să descifreze strigătul urgent:
” Vă rog, iubiţi-mă inteligent !”

Autor: Romulus Chelbegean

Comentează - cont Facebook

Lasă un răspuns